Ce-o să iasă din tine?!

Când i-am cerut divorțul primului meu soț, nici nu mi-am dat seama că am deschis gura și am pronunțat fraza. Dădeam morcov prin răzătoare pentru salată și, ca printre altele, la capitolul „idei de îmbunătățire a relației” despre care vorbeam cu el, mi-a venit asta. Cineva poate zice că e simbolistică – morcovul, datul prin răzătoare și despărțirea de partener/penisul lui. În fine, ideea a fost dusă până la capăt.

Mai mulți m-au întrebat de ce nu a mers. Căci dacă nu te bate, nu urlă la tine, aduce banii acasă, îi mai și cheltuie pe tine, nu are altă muiere, atunci ce naiba mai vrei? Umbli cu paie în cap și inventezi probleme, apoi inventezi soluții. Probabil a început a nu merge înainte de a ajunge la starea civilă, probabil ambii am încercat să părem, să fim altcineva. Atunci când divorțul are un motiv vădit, care nu ar oferi spațiu de bârfe, probabil e mai ușor să suporți, căci știi cauza. Atunci când ceva se termină cu o moarte lentă, fără să vrei, începi să te gândești că ceva nu e în regulă cu tine, că nu poți face să meargă, că nu știi cum să menții, că ai eșuat. Că mai departe, n-o să iasă nimic bun din nicio relație. Că nu ești făcută pentru asta. Într-un fel e greu să vorbești despre asta, că nu știi cum să vorbești ca oamenii să înțeleagă ce vrei să spui. Oamenii mereu înțeleg ce vor și e mai accesibil orgoliului lor, dar, e plăcut, să mai dea și din cap în semn de „te înțeleg” din când în când.

Cum m-am căsătorit a doua oară nu știu. Adică știu, dar tot nu până la capăt. Și, aflându-te în încăpere cu alt bărbat, dând morcovi prin răzătoare, apare frica să nu ai deja vu. Că n-o să meargă. C-o să faci totul de cacat. Și, pentru că nu poți ține în tine toate prostiile, dai drumul la gură (uneori frica e curajoasă). Și afli că omul de lângă tine are frici de două ori mai grele ca ale tale și nu-i ajung răzători să le mărunțească pe toate.

Când eram mică, mama nu m-a întrebat niciodată ce vreau să devin. Eu îi turuiam despre cosmonauți, actrițe, profesoare, chelnerițe, vânzătoare de gogoși și soții de miliționeri. Niciodată nu mi-a spus ce ar vrea ea ca eu să devin, niciodată nu a insistat să fac o anume facultate. Câteodată mă gândeam că-i era violet. Am întrebat-o de ce nu m-a cercetat, de ce, la fel ca alte mame, nu-și dădea întrebarea, „ce-o să iasă din mine?”, chiar n-o interesa, chiar nu-și făcea griji de viitorul meu?

Pentru că am știut mereu că ceva o să iasă, mi-a răspuns calm și s-a întors la florile ei de pe fereastră.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s