Voice from the stone

 Am auzit de multe ori că a purta cămașă cu mânecă scurtă e criminal pentru un bărbat. Nu pricep o boabă în modă și în reguli de purtare și răsucire a mânecilor, dar mi-am adus adus aminte ce e criminal pentru mine – ca un bărbat în timpul orgasmului să scheune, să ofteze ca o domnișoară de pension. Să aibă mutra ceea de „Nu dați în mine, vă roog!”. Adică să mă facă să mă simt tâmpită, aiurea, să nu înțeleg cu ce am greșit, să vreau să chem doctorul să-l calmeze. Pentru că eu sunt deja stană de piatră, dintr-o dată m-am împietrit și sus și jos, și stau blocată neînțelegând ce se întâmplă.

E amuzant să-ți imaginezi scena, dar nu e deloc amuzant când un tip care arată ok (cămașă răsucită exact cum se cere), se poartă ok, vorbește ok, are un penis destul de fain, în momentul când termină mai nu-și dă duhul, scoțând un „A (h)” abia descifrabil ca mecanismul defectat al păpușilor sovietice pe care dacă le întorceai de pe-o parte pe altă, ziceau Mama.

E disconfort psihologic.

Adică tu vrei un porc? Să gâfâie, să horcăie, să te umple de bale? Nu, mersi. Porc a fost vecinul meu. În fiecare seară îl auzeam cum își turtește nevasta și-mi venea să vomit de la sunetele pe care le scotea. Pentru că nu erau sunete omenești și nici genul de of-uri și ah-uri scoase din adânc, cu voce fumată-răcită-un pic băută-un pic brutală, erau anomalii.

Cu porcii nu-s compatibilă așa cum nu sunt compatibilă cu fetele de pension. E o chestie de gusturi. Poate cineva se excită de la asemenea orgasme, eu – mă închid în sine și nu mai am lichid.

Mie îmi place să curgă vocea pe mine, să se onduiască pe șolduri, pe sâni, pe buze, pe toate buzele. Să fie catifea. Să fie geamăt frumos.

Nebun de frumos și flămând.

Imagine: secvență din filmul „Antichrist”

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s