Dedicație Matildei

După ce făcu mările, apele, întinderile, viețuitoarele și pe Om, n-avea Dumnezeu inima împăcată. Se uită în jur și i se făcea greu pe suflet, plumb pe inima lui de Dumnezeu. Se uită la Adam, se uită la Eva, apoi la măr… drăcia dracului!

Ar mai fi trebui să le dea ăstora ceva. Vreun flecușteț simpatic, să aibă ocupație, vreun lucru mai măreț, să se certe și să  înjure. Să se atașeze de el când s-or sătura unul de altul, să aibă cu cine împărți timpul și pâinea când s-or despărți unul de altul, să aibă pe cine alunga de lângă ei când s-or iubi și le-a fi viața și erecția mai dragă. Să aibă omul un suflet mai mic pe lângă el. Să se îngrijească de el, să-l plângă, să-l pupe, să-i dea nume, să nu-l trădeze (așa cum face om cu om), să-l iubească cum nici pe om nu-l poți iubi câteodată.

S-a uitat Dumnezu în jur, toate le făcuse bune, dar dintre toate nimic nu era pe placul lui.

Și atunci Dumnezeu a făcut pisica.

Să traiască, să stăpânească omul, să-l subjuge, să-l iubească cum nici omul nu poate iubi.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s